De ziua naţională a Rusiei, mai mulţi tineri unionişti au protestat în faţa ambasadei de la Chişinău
Protest de Ziua Rusiei în faţa ambasadei acestei ţări la Chişinău. Mai mulţi tineri, membri ai unei organizaţii unioniste, au cerut în faţa misiunii diplomatice retragerea Armatei a 14-a a Rusiei de pe teritoriul Moldovei.
"Noi suntem pentru relaţii bune cu federaţia Rusă, sociale, economice, politice, de orice natură cu excepţia celor militare. Eu ştiu că armatele se fondeză de state pentru a se apăra, amintiţimi vă rog frumos cînd Republica Moldova a atacat Federaţia Rusă şi cum am ajuns să avem mii de soldaţi ruşi pe teritoriul Republicii Moldova", a spus Vlad Bileţchi, organizatorul protestului.
La protest au venit şi mai mulţi veterani ai războiului de la Nistru.
"Eu pînă azi port în mîna mea un cadou din partea fraţilor ruşi, o schijă dintr-un obuz", a spus Ghenadie Cosovan, veteran, fost viceministru de Interne.
Parlamentul de la Chişinăul a cerut oficial, în 2017, retragerea celor aproximativ o mie de militari ruşi de pe teritoriul Republicii Moldova, însă în ciuda angajamentelor luate în faţa comunităţii internaţionale, Moscova a menţinut în regiunea transnistreană un contingent de soldaţi şi armament.
Acordul privind încetarea pașnică a conflictului de la Nistrul a fost semnat în data de 21 iulie 1992.
- Preoţii şi creştinii care au protestat împotriva marşului LGBT cer ca poliţiştii care i-au agresat să fie traşi la răspundere
- Mii de români au protestat, fiind nemulţumiţi de decizia Curții Constituționale care-l obligă pe Iohannis să o demită pe șefa DNA
- Turcia a început un proces împotriva a 21 de studenţi acuzaţi de propagandă teroristă
- Spania stă pe un butoi de pulbere. Țara Bascilor vrea să organizeze un referendum de autodeterminare