Dean Richards a decedat
Fostul fotbalist englez, Dean Richards a decedat la vârsta de 36 de ani. După o lungă suferinţă, medicii spitalului la care Richards şi-a petrecut ultimile zile au anunţat că starea pacientului se agravează, iar după câteva ore acesta a încetat din viaţă, a anunţat clubul Wolverhampton, pentru care fundaşul a evoluat în perioada 1995-1999.
Dean Richards, care a mai jucat la echipele Southampton şi Tottenham, şi-a întrerupt cariera în martie 2005, la recomandarea medicilor, după ce jucătorul a acuzat ameţeli şi dureri de cap. El a disputat 140 de meciuri în Premier League.
În 2001, s-a transferat de la Southampton la Tottenham Hotspur, în schimbul sumei de 8,1 milioane de lire sterline, care până în 2008 a reprezentat cea mai mare sumă de transfer pentru un jucător care nu avea convocări la naţionala de seniori.
Gruparea Wolverhampton a anunţat că i se va aduce un omagiu fostului jucător înaintea meciului cu Tottenham, programat pe 6 martie, în etapa a 29-a a campionatului Angliei.