Decernarea premiilor MTV. Cine sunt marii câştigători ai galei
A fost o noapte fabuloasă pentru artiştii internaţionali, adunaţi în oraşul spaniol Sevilla, unde s-a desfăşurat Gala Premiilor MTV. Spre deosebire de ediţiile precedente, în lista premianţilor s-au regăsit mai multe nume noi din industria muzicală. Totuşi, au fost şi vedete care şi-au păstrat statutul de câştigător. Veterana Taylor Swift şi-a adjudecat două trofee, pentru cel mai bun videoclip şi a fost declarată artista anului.
Halsey a fost premiat pentru cel mai bun artist pop nou şi cea mai bună apariţie, în timp ce BTS pentru cea mai bună trupă live şi cei mai mulţi fani. A fost o noapte norocoasă şi pentru Billie Eilish, care a plecat acasă cu două premii MTV. Primul, pentru cel mai bun cântec şi cel de-al doilea - la categoria cel mai bun artist debutant.
Anul acesta a fost introdusă o categorie nouă - Premiul pentru Rock Icon, iar câştigător a fost britanicul Liam Gallagher.
Deşi Ariana Grande şi Lil Nas X erau în topul nominalizărilor, cu câte şapte la număr, nu le-a fost decernat niciun trofeu. Showul MTV a fost animat de prestaţiile live ale mai multor interpreţi cotaţi, între care şi Dua Lipa.
În acest an, Gala Premiilor MTV a ajuns la cea de-a 26-a ediţie. Anul trecut, interpreta americană Camila Cabello a fost declarată "artista anului", reuşind să câştige patru trofee.