DECIS! Aşa va arăta Monumentul Limbii Române de la Chişinău (FOTO)
Membrii Comisiei de jurizare de la Academia de Ştiinţe a Moldovei au ales proiectul câştigător al Concursului Internaţional "Monumentul Limbii Române". Astfel, dintre cele 31 de proiecte prezentate la concurs, membrii juriului au ales lucrarea "Monument în formă de carte deschisă în plan circular", realizată de doi sculptori din România - Vlad Basarab şi Andrei Cibotaru.
Proiectul conţine 20 de plăci din cupru în formă de file, pe care vor fi gravate cu laser fragmente din literatura română. Înălţimea cărţii-monument va fi de aproximativ 6 metri, iar diametrul de 20 de metri.
"Am desemnat acest monument, pentru că el este chiar simbolul cărţii şi simbolul limbii", a declarat preşedintele juriului, Mihai Cimpoi.
Proiectele prezentate la concurs au trebuit să reflecte întreaga istorie a luptei pentru limbă, intersectată cu istoria noastră şi să fie un omagiu adus şi creatorilor limbii române - Mihai Eminescu, cel care a creat limba modernă, Alexei Mateevici, care a scris cel mai profund poem dedicat limbii române şi tuturor celor care au creat valori, cu care noi intrăm acum în dialogul valoric european şi universal.
La concurs au participat 14 concurenţi din România, Canada şi Republica Moldova.
Mai multe poze de la concurs puteţi vedea AICI.
- Flori de la politicieni pentru clasicii literaturii române şi plecăciuni la monumentul lui Ştefan cel Mare, de Ziua Limbii
- Premierul susţine că excluderea denumirii limbii oficiale din Constituţie ar putea fi o soluţie pentru Moldova
- Limba română va avea monument la Chişinău. Academia de Ştiinţe îl vrea gata până pe 31 august (FOTO/VIDEO)