DECIS. Când vor recupera bugetarii zilele declarate libere din cauza pandemiei de coronavirus
Bugetarii şi angajaţii instituţiilor publice aflate la autogestiune vor lucra până în 14 noiembrie şi în zilele de sâmbătă. Şi asta pentru a recupera cele 12 zile declarate libere din cauza pandemiei de coronavirus. Proiectul elaborat de Ministerul Sănătăţii a fost aprobat în şedinţa de astăzi a Guvernului.
Potrivit proiectui de hotărâre, angajaţii instituţiilor statului vor ieşi la lucru în zilele de sâmbătă din 13 iunie, 27 iunie, 4 iulie, 18 iulie, 1 august, 15 august, 5 septembrie, 19 septembrie, 3 octombrie, 17 octombrie, 31 octombrie și 14 noiembrie, cu un regim de muncă de la ora 08:00 până la ora 16:30, cu pauza de masă între orele 12:00-12:30.
Totodată, începând cu 1 iulie 2020, se vor recupera orele de lucru echivalente cu 10 zile libere, prin majorarea timpului de muncă cu o oră și reducerea pauzei de masă cu 30 min, în zilele de luni până vineri. Regimul zilnic de muncă pentru salariații cu durata normală a timpului de muncă se stabilește de la ora 08:00 până la 17:30, cu pauza de masă între orele 12:30-13:00.
Nu vor recupera zilele declarate libere de către Comisia pentru Situații Excepționale salariații instituțiilor medico-sanitare, serviciilor de salvare, urgență, asistență socială, apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, cei care nu se aflau în raporturi de muncă cu unitatea în cauză sau aveau suspendate contractele individuale de muncă, salariații care s-au aflat în concediu medical, concediu paternal, concediu de odihnă anual, concediu neplătit, precum și salariații care au activat la decizia angajatorului la distanță sau cu prezența în oficiu.