Decis. Câţi ani de puşcărie va face polițista care a urcat beată la volan și a ucis o tânără la Sîngera
Polițista, de 22 de ani, care a provocat accidentul grav de la Sîngera, după ce a urcat beată la volan, și a lovit în plin trei pietoni pe trotuar, iar una dintre victime a murit, a fost condamnată la 4 ani de închisoare. Decizia a fost luată astăzi de magistrații Judecătoriei Chișinău. Informaţia ne-a fost confirmată de purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru. Totodată, inculpata va trebui să achite peste 500 000 de lei, în scopul compensării prejudiciilor morale și materiale.
"Procuratura municipiului Chișinău a obținut condamnarea femeii de 22 de ani pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvârșită în stare de ebrietate, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane.
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 20 februarie 2024, inculpata a fost condamnată la închisoare pe un termen de 4 ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. Totodată, au fost admise acțiunile civile înaintate, în total fiind încasată suma de peste 500 000 lei, în scopul compensării prejudiciilor morale și materiale", a menţionat Violina Moraru.
Inculpata și-a recunoscut vina. Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău.
Amintim că accidentul soldat cu moartea unei femei de 30 de ani și rănirea a două copile a avut loc pe 29 august. Angajata INSP, de 22 de ani, a urcat beată la volan și a lovit cu mașina trei pietoni chiar pe trotuar. În urma impactului, o femeie de 30 de ani a murit, iar fiica ei de 6 ani și sora decedatei, de 17 ani, au fost internate în stare gravă la spital. Polițista deține permis de conducere și se afla în afara orelor de serviciu. Aceasta a activat în calitate de polițistă timp de 2 ani.
Citește și: ACCIDENT GRAV la Sîngera, provocat de o polițistă beată. O tânără moartă și două copile, la spital