DECIS! Piscinele vor rămâne închise până în 15 iulie
Embed:
Piscinele vor rămâne închise până în 15 iulie, potrivit ultimei decizii a Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică. Administratorii câtorva zone de agrement din oraş susţin că au identificat mai multe măsuri pentru a combate răspândirea noului virus şi astfel să li se permită să activeze, însă de aproape două luni primesc refuz din partea autorităţilor.
Administraţia bazinului susţine că angajaţii vor avea nevoie de minimum trei zile pentru a aranja toate cele necesare, dacă li se va permite să lucreze.
ILIE CACIUC, administrator: "Noi suntem gata, în privinţa pregătirilor, doar să ne ofere permisiunea autorităţile. La capitolul pierderi financiare, la sigur, acestea sunt enorme. Nu pot spune că suntem la zero, mai degrabă în minus. Nu ştiu cât va dura tot acest haos."
În aceeaşi situaţie se află şi managerii unei piscine din afara oraşului. Administratorul zonei de agrement spune că în acest sezon estival, de patru ori au amânat termenul de redeschidere a afacerilor.
MARINA OLĂRESCU, administrator: "Noi ne dorim ca autorităţile să ne audă, să se gândească şi la noi, lumea, la fel, a obosit să stea în casă, avem sunete foarte multe. Oamenii ne întreabă când ne deschidem."
Managerii piscinelor spun că sunt gata să aranjeze șezlongurile la o distanță de 1,5 metri unul de altul și să limiteze numărul de clienţi doar să li se permită să activeze.
ILIE CACIUC, administrator: "Vor fi intrare şi ieşire aparte, vor fi respectate toate normele impuse de autorităţi ceea ce ţine şi de terasă, privind verificarea temperaturii, dezinfectarea mâinilor, măşti, mănuşi."
MARINA OLĂRESCU, administrator: "La intrare, clienţilor le va fi verificată febra. Pe fiecare masă vor fi puse dezinfectante, la bar, la fel. Vori fi amplasate marcaje pentru a păstra distanţa, la ghereta cu îngheţată, acelaşi lucru. Şi la recepţie."
Starea de urgenţă în sănătate publică a fost extinsă până în data de 15 iulie, cu posibilitatea prelungirii acestui termen, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.