DECIS! Salvatorii vor avea peste 27 de autospeciale noi. "Vor putea interveni în orice colţ al Moldovei"
Membrii Executivului au aprobat pozitiv un proiect de lege ce permite achiziţionarea unor autospeciale pentru salvatori. Acordul presupune procurarea a peste 27 de unităţi de transport performante cu ajutorul unui credit bancar austriac.
Premierul Iurie Leancă a salutat decizia.
"E bine să îmbunătăţim acest serviciu căci avem lipsă de echipament. Asftfel, minimizăm şansele ca oamenii să îşi piardă viaţa în diverse accidente. Astfel de maşini ar trebui să intervină în orice colţ al Moldovei în maxim 15 minute", a zis oficialul.
Publika.md aminteşte că, în prezent, Serviciul Situațiilor Excepționale are în dotare 152 de autospeciale pentru intervenții în caz de incendiu, ceea ce reprezintă 65 la sută din numărul necesar. Mai mult, aproape toate au termenul de exploatare depăşit. Pentru procurarea noilor maşini este nevoie de şase milioane de euro.