DECIZIE ISTORICĂ! Mai multe orășele din Germania primesc dreptul de a interzice mașinile diesel
Un tribunal din Germania a decis că municipalitățile au dreptul de a interzice circulația mașinilor diesel, în ciuda opoziției guvernului de la Berlin.
Tribunalul Federal Administrativ din Lepzig a decis marți că orașele au dreptul de a impune interdicții pentru circulația mașinilor cu motoare diesel, scrie Deutsche Welle, scrie Realitatea.net.
Decizia nu stabilește dacă interdicțiile de acest gen vor fi implementate, ci pur și simplu oferă municipalităților dreptul de a le implementa dacă vor.
Cazul a fost luat în discuție după două decizii anterioare luate la Stuttgart și Dusseldorf, orașe unde poluarea din aer depășește nivelul maxim admis.
Guvernul federal de la Berlin și industria producătoare de mașini din Germania se opun interdicției pentru motoarele diesel. Milioane de germani au așteptat cu interes decizia care le-ar putea da peste cap rutele sau le-ar devaloriza mașinile pe care le dețin.
Aflată sub presiunea Comisiei Europene din cauza nivelului ridicat de poluare a aerului în unele orașe, Germania se pregătește însă pentru o alternativă. Ministerul Transporturilor ar putea modifica legile rutiere, oferind orașelor opțiunea de a impune restricții mașinilor cu motoare diesel pe anumite rute.