DECIZIE ȘOC! Instagram va ascunde like-urile utilizatorilor
Instagram a luat o nouă decizie. Va aplica noi măsuri pentru toți utilizatorii. Pentru că cercetătorii au demonstrat că platformele social media diminuează stima de sine în cazul persoanelor tinere, Instagram a lansat un test prin care, o perioadă de timp, utilizatorii nu vor mai putea vedea numărul de like-uri primite de alte persoane.
În cadrul acestui experiment, utilizatorii vor vedea doar un nume alături de textul "şi alţii", în loc de a vedea în feed câte persoane au apreciat o postare sau alta. Însă, când utilizatorul se uită la propriile postări, va vedea în continuare numărul de like-uri, scrie b1.ro
Această nouă măsura va fi valabilă în Australia, Noua Zeelandă, Irlanda, Italia, Japonia şi Brazilia. În luna mai, un test similiar s-a ţinut în Canada.
Scopul experimentului este ca utilizatorul Instagram să se concentreze mai puţin pe like-uri şi mai mult pe ceea ce spune, pe ceea ce face și pe ceea ce arată lumii.