Declarația de avere a Domnicăi Manole. Salariu lunar ridicat anul trecut de preşedintele Curţii Constituţionale
Preşedintele Curţii Constituţionale, Domnica Manole, a ridicat în 2022 un salariu lunar de aproape 54 de mii de lei, cu 14 mii de lei mai mult faţă de 2021, când salariul lunar constituia 40 de mii de lei.
Totodată, anul trecut Domnica Manole a ridicat lunar şi o pensie de peste 23 de mii de lei. Sumele se regăsesc în declaraţia de avere şi venituri depusă de Manole pentru anul 2022.
Todată, preşedintele Înaltei Curţi a declarat un venit de aproape 140 de mii de lei obţinuţi din vânzarea unui garaj şi 8500 de euro din înstrăinarea unei maşini.
Potrivit declaraţiei de avere depusă la Autoritatea Naţională de Integritate pentru anul 2022, Domnica Manole a primit de la Curtea Constituţională peste 47 de mii de lei diurne pentru deplasări. Iar de la CNAS, pentru incapacitate de muncă temporară, a mai primit o indemnizaţie de peste 25 de mii de lei.
Manole a beneficiat şi de o indemnizaţie de 900 de euro pentru activitatea sa la Consiliul Europei.
Preşedintele Curţii Constituţionale a mai indicat în declaraţia de avere şi interese personale că deţine un apartament de 140 de metri pătraţi, valoarea căruia ajunge la aproape un milion de lei şi în posesia căruia a intrat în anul 2010.
Domnica Manole mai deţine şi un garaj, obţinut în anul 2011, care ar fi costat 70 de mii de lei, dar şi un teren care costă 40 de mii de lei care se află în circuit civil. Şefa Înaltei Curţi mai deţine şi două conturi bancare curente, unul cu 8500 de euro şi altul cu 664 de lei.