DECLARAŢIA ŞOCANTĂ a unuia dintre cei mai bogaţi români. Cui îi va lăsa toată averea
Ion Țiriac, cel mai bogat român, a ajuns la vârsta de 76 de ani și își pune problema cui lasă moștenire imensul său imperiu financiar, scrie realitatea.ro.
Dacă anul trecut, averea lui Ion Țiriac era evaluată la 1,3 miliarde de euro, în 2015 imperiul financiar al lui Țiriac a crescut puternic în lichidități, după ce le-a vândut italienilor de la UniCredit participația sa în banca UniCredit Țiriac.
Ion Țiriac a declarat într-un interviu pentru revista Capital că ia în calcul varianta de a lăsa toată averea unor fundații.
Întrebat despre nivelul averii sale, Ion Țiriac a răspuns: "Asta o să vedeți când îmi numărați banii și o să fiu cel mai bogat om din cimitir. Atunci o să vedeți. Când am vândut tot sau când s-a terminat. Sau s-ar putea întâmpla să fac altceva. Să las unei fundații tot!", a declarat Țiriac.
"Lăsând fundațiilor tot, sper ca aceia care rămân să facă exact treaba cum consider eu să o fac. De altfel, încep deja să fac. Pentru că aici nu am absolut niciun sprijin din niciun punct de vedere, mai mult decât atât, prostia românească se manifestă peste tot. Noi avem pentru diferite segmente banii aceștia de la Bruxelles, și pentru învățământ și pentru școli. Imposibil de ajuns la ei, imposibil de făcut", a mai spus omul de afaceri în interviu.
Pentru fostul sportiv de performanță, investițiile din domeniul auto și din imobiliare încă se dovedesc pariuri riscante, dar o serie de alte afaceri l-au păstrat în prim-planul elitei businessului românesc.
- După tragicul accident din Munţii Apuseni, miliardarul român Ion Ţiriac a donat Inspectoratului general de Aviaţie un avion
- Ţiriac Collection s-a redeschis: Numărul de exponate s-a triplat şi există un LaFerrari (FOTO)
- Galeria de maşini legendare şi sportcaruri unice Țiriac Collection are un membru nou (FOTO)