Declarație fără perdea a lui Putin: Conducerea turcă a decis să-i lingă pe americani undeva
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și-a manifestat joi indignarea că autoritățile turce după doborârea bombardierului rus Suhoi Su-24 de către aviația turcă la 24 noiembrie, în zona frontierei cu Siria, în loc să ofere Moscovei explicații despre incident s-au repezit să se plângă la NATO, în conferința sa de presă anuală cu ziariști ruși și străini acreditați la Moscova, relatează agenția de presă TASS, potrivit Agerpres.
Totodată, șeful statului rus a calificat acțiunile conducerii de la Ankara în cazul incidentului legat de bombardierul rusesc drept "dușmănoase".
Putin a declarat că incidentul s-ar putea explica prin faptul că cineva din conducerea turcă a decis "să-i lingă pe americani undeva".
"După desfășurarea bateriilor de rachete antiaeriene S-400 Triumf în Siria, Turcia nu va putea, la fel ca înainte, să încalce spațiul aerian al Siriei fără a fi pedepsită", a declarat Putin, în conferința de presă care a reunit 1390 de reprezentanți ai presei ruse și străine, potrivit RIA Novosti.
"Autoritățile turce credeau că noi vom pleca de acolo (din Siria). Nu, Rusia nu este țara care să facă asta. Dimpotrivă, noi ne-am consolidat prezența în Siria, am mărit numărul avioanelor de luptă. În Siria nu există niciun sistem rusesc de apărare antiaeriană, acum astfel de sisteme există și, în plus, dintre cele mai moderne", a adăugat liderul rus.
"Dacă mai devreme Turcia zbura și încălca spațiul aerian al Siriei, acum nu are decât să se încumete", a insistat președintele rus.
După incidentul cu bombardierul rus Su-24, doborât de un F-16 al aviației turce la frontiera dintre Turcia și Siria, Rusia a desfășurat în Siria cel mai nou sistem de rachete antiaeriene S-400 Triumf și a trimis crucișătorul "Moscova", echipat cu sisteme antiaeriene, precum și submarinul "Rostov pe Don".
- DEZVĂLUIRI! Vladimir Putin anunţă MOTIVUL pentru care Turcia a doborât bombardierul rus Suhoi Su-24
- Turcia denunţă o nouă provocare venită din partea Rusiei
- A fost găsită una din cutiile negre ale avionului rusesc doborât de aviaţia turcă. Ce urmează
- Încă o ţară acuză Moscova că un aparat de zbor rusesc i-a survolat teritoriul
- Turcia avertizează, după incidentul naval din Marea Egee: "Răbdarea noastră are o limită"
- Trupele turce au părăsit tabără aflată în apropriere de Mosul. Unde se îndreaptă