Una dintre tinerele prinse de poliție și mascații de la Fulger în noaptea de 8 Martie chefuind într-un club din Capitală s-a arătat deranjată de verificările oamenilor legii. Ea a numit-o provocatoare pe reporterița Publika TV care era la fața locului.
Tânăra, care se prezintă în mediul virtual make up artist și blogger, a făcut zeci de stories-uri la acest subiect.
Citește și Zeci de tineri au sărbătorit 8 Martie până după miezul nopții. Mascaţii de la Fulger însă le-au stricat cheful (VIDEO)
Printre nemulțumiri, ea a făcut și declarații halucinante precum că acest virus nu există, ca situația în țară nu este atăt de alarmantă, iar autoritățile au impus restricții intenționat pentru a ridica economia țării.
Asta în timp ce majoritatea spitalelor în țară sunt supraaglomerate, în Capitala nu mai sunt locuri în Secțiile Terapie Intensivă, iar ieri 72 de oameni erau internați cu COVID în stare extrem de gravă, fiind intubați.