Declaraţii la Fabrika: Arestul lui Filat nu înseamnă sfârşitul luptei cu corupţia. Nu-s motive pentru anticipate
Reţinerea liderului PLDM, Vlad Filat demonstrează că justiţia a început să funcţioneze în Moldova. O spun unii analişti politici invitaţi aseară la emisiunea Fabrika. Aceştia subliniază însă că încătuşarea unui deputat nu înseamnă nici pe departe sfârşitul luptei împotriva corupţiei.
"Valoarea acţiunii de azi rămâne aceea care se înscrie în lege. Toată lumea îşi doreşte aplicarea legii. Respectiv, o acţiune clară directă a procurorilor. Să nu uităm, el beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi sper că tot arsenalul pe care-l are la dispoziţie pentru a-l apăra îi va fi lăsat la dispoziţie şi că dacă ce se spune despre el negativ va fi infirmat va fi din nou un om liber repus în drepturile sale", a comentat analistul media Cristian Tabără.
Invitaţii din studiou îndeamnă instituţiile de drept să-şi facă treaba în continuare.
"Am încrederea că cei care instrumentează cazul vor avea suficient autocontrol şi nu vor fi euforici, chiar dacă astăzi au obţinut, într-un fel, ridicarea imunităţii unui lider de partid. Asta nu înseamnă o victorie a tot ceea ce se numeşte organele de drept în ceea ce se numeşte lupta cu corupţia în RM", a spus doctorul în drept Alexandru Cauia.
Analiştii mai spun că deputaţii liberal-democraţi trebuie să dea dovadă de maturitate politică şi să-şi îndeplinească angajamentele asumate.
"În continuare, alianţa trebuie să lucreze. Fiecare deputat care e în Parlament, inclusiv din PLDM, trebuie să-şi amintească că el este plătit de contribuabili şi nu este un moft că uite a plecat şeful nostru. Noi acum suntem supăraţi şi nu vrem să conlucrăm mai departe. Noi v-am votat. Fiţi buni şi lucraţi mai departe", a fost îndemnul expertului în drept constituţional Vitalie Gămurari.
Totodată, analiştii politici au venit cu prognoze optimiste privind soarta alianţei de guvernare.
"Ceea ce se referă la anticipate, eu azi nu le aştept. Dacă nu este o decizie în altă direcţie a PLDM, în componţa acestui Parlament poate fi ales şi preşedintele de ţară. Circumstanţe de dizolvare a Parlamentului nu sunt", a spus politologul Nikolai Ţveatkov.
Invitaţii au mai adăugat că dacă PLDM va continua să comită erori, atunci riscă să dispară de pe scena politică.