Declaraţii marca Donald Trump. Ce a spus candidatul republicat despre Vladimir Putin
Candidatul republican la alegerile prezidențiale din SUA, Donald Trump, l-a lăudat miercuri pe președintele rus Vladimir Putin, despre care a afirmat că este un lider mai bun decât președintele american Barack Obama, transmit Reuters și DPA, potrivit Agerpres.ro.
Într-un forum televizat la care a participat și candidata democrată Hillary Clinton, Trump a spus că are un mare respect față de ruși și că va avea "o relație minunată" cu Vladimir Putin.
"Cred că mă voi înțelege cu el (Putin). Este un lider. Mult mai mult decât este un lider președintele nostru", a spus candidatul republican.
Donald Trump a adăugat că avantajul unei relații bune a Statelor Unite cu Rusia este acela că Moscova dorește să distrugă organizația Stat Islamic la fel de mult pe cât dorește Washingtonul.
În urmă cu câteva săptămâni, Trump l-a numit pe Barack Obama "fondatorul ISIS" (acronimul pentru Stat Islamic), declarație care a atras critici dure, ceea ce l-a determinat să aibă o abordare mai prudentă pe această temă în actuala campanie electorală din SUA.
Anterior în cursul zilei de miercuri, Donald Trump s-a pronunțat pentru o nouă consolidare militară a țării sale, susținând că SUA sunt mai amenințate ca niciodată de inamici precum islamiștii extremiști, Coreea de Nord și China.
- Legislativul din Mexico City l-a declarat pe Donald Trump "persona non grata moral"
- Donald Trump, GOL-PUŞCĂ, scos la vânzare. Ce se va face cu banii obţinuţi din vânzare
- Vladimir Putin: "Nu ne vindem teritoriile". Președintele rus RESPINGE ideea de a ceda Japoniei una dintre insulele Kurile
- Putin: Rusia şi Statele Unite, aproape de un acord în ceea ce priveşte Siria
- Summitul G20: Subiectele abordate de liderii celor mai mari 20 de economii ale lumii
- Nicolae Timofti a refuzat să meargă la Consiliului șefilor de state CSI. Cine va conduce delegaţia din Moldova