Declaraţiile aiurea ale lui Ghimpu, incapacitatea PL de a negocia şi a lui Chirtoacă de a schimba oraşul spre bine
„Fiecare om greşeşte. Greşesc şi politicienii. De multe ori, plăcîndu-le să se înconjoare cu lingăi, aceştia, treptat-treptat se descoperă infailibili – semizei ai adevărului suprem, înconjuraţi de muritori de rând”, scrie expertul în comunicare Ion Grosu în timp ce trece în revistă pe blogul său 7 greşeli politice ale PL şi ale lui Dorin Chirtoacă, erori care îndepărtează alegătorii, atât trecuţi, cât şi potenţiali.
8. Declaraţiile aiurea ale lui Ghimpu: Autorul topului aminteşte despre spusele lui Mihai Ghimpu, potrivit cărora, Moldova nu se va uni niciodată cu România. „O vorbă care nu are cum să placă alegătorilor PL. Dar şi rezultatul electoral şi sondajele orientate pe explicarea deciziei de vot au arătat că liderul PL nu influenţează proprii algători. Lor li-i cam tot una de ce spune Ghimpu. PL-ul strânge voturile cu Dorin Chirtoacă”, susţine Ion Grosu.
7. Incapacitatea de a negocia: „La localele din 2011 AIE a bătut PCRM-ul, după care s-a împuşcat în picior. Alianţa aşa şi nu a putut ajunge la un acord privind repartizarea preşedinţilor de raion şi asta în primul rînd din cauza intransigenţei liberalilor. Cu toate că au cerut iniţial 10 raioane, liberalii au rămas în final cu unul singur – Ialoveni – obţinut şi el cu votul comuniştilor, care au primit pentru asta un post de vicepreşedinte. Şi asta în pofida ofertei PLDM şi PD de 3 raioane. Cu trei raioane prezidate PL-ul ar fi putut să mai diminueze din imaginea de partid municipal”, susţine expertul.
6. Mulţumirea cu puţinul: „PL este un partid care a pornit ca o alternativă PPCD-ului, dar, treptat-treptat, a ajuns o copie a lui. Adică un partid de extremă dreaptă, care se mulţumeşte cu 10%, mai mult sau mai puţin garantate. La fel PL-ul este un partid al unei regiuni – centru. Doar în 5 unităţi administrative din centru liberalii au luat mai mult de 10% la parlamentarele din 2010. Strategia actuală a partidului nu va permite niciodată lui Dorin Chirtoacă să devină un lider naţional. Ceva trebuie schimbat pînă la capăt – sau partidul, sau ambiţiile", crede Grosu.
5. Lupta fără izbîndă cu comuniştii: "Lupta cu comuniştii are elemente de spectacol, dar e una dusă pe bune şi e o luptă pierdută pentru liberali. După 4 ani de administrare a Chişinăului, pentru prima dată din 1991 acesta a ajuns să aibă o majoritate comunistă în consiliu. Dacă nu era paşnicul Dodon şi jocurile cu legislaţia care au blocat primăria pe 6 luni, era vai de capul primarului", consideră Ion Grosu.
4. Pierderea tinerilor: Totodată, expertul consideră tinerii nu mai văd în PL un focar al schimbării, pentru că simbolul Chirtoacă a fost privatizat de generaţia 89 – Ghimpu, Hadârcă, Şalaru, Bodrug, Boris Vieru şi compania. În plus, după 5 ani de pîrghii în Chişinău şi apoi şi în guvern, unicul tînăr promovat insistent de liberali, Ion Cebanu, nu este nicidecum un model care să aprindă ochii, iar PL nu mai este perceput ca un partid al tinerilor.
3. Incapacitatea de a schimba oraşul spre bine: Dorin Chirtoacă şi PL-ul mai are o problemă la alegerile care vor urma – proasta gestiune a oraşului, punctează Grosu. "Pe alocuri aceasta apare din cauza neputinţei – primăria nu poate opri demolarea monumentelor istorice, nu poate opri acapararea terenurilor municipale, nu poate opri parcările ilegale, nu poate scoate barajul de pe drumul public privatizat de Oleg Voronin şi multe alte neputinţe", susţine acesta.
2. Jumătate de succes: "În afară de neputinţe, stilul de administrare al Primarului are o altă trăsătură specifică – jumătatea de succes. Jumătatea de succes este deschiderea cu tam-tam a unui proiect, care în 2-3 luni ajunge să nu mai funcţioneze. Lui Dorin Chirtoacă îi plac lansările, dar îi ies extrem de rar implementările şi monitorizările. Aici el suferă din cauza lipsei unei echipe care să-l ajute", se arată convins expertul în comunicare.
1. Toleranţa faţă de corupţie: "Cea mai gravă greşeală pe care a admis-o PL şi Dorin Chirtoacă este, totuşi, toleranţa faţă de corupţie. Lipsa de reacţie la acuzaţiile foarte grave şi documentate aduse în perioada electorală în legătură cu Parstar Petrol şi contractele cîştigate de aceasta la primărie încă poate fi depăşită cumva – primarul nu a ştiut. Dezamăgirea în transparenţa şi corectitudinea lui Dorin Chirtoacă ascunde cel mai mare pericol pentru Partidul Liberal", conchide expertul, arătându-se nedumerit de faptul că în lista consilierilor municipali liberali sunt incluşi Iurie Topală, administrator al celor mai multe rute de microbuz; Ion Stratulat, directoul Pieţii Centrale, şi Mihail Ceban, proprietar al celei mai mari reţele de gherete din Chişinău. Doar e evident pentru oricine că aceste persoane din Consiliu se află în conflict de interes, conform legii 16 din 2008 şi conform bunului simţ.