Declaraţiile liderilor separatişti din Doneţk şi Lugansk după negocierile de la Minsk
Liderii republicilor separatiste Donețk și Lugansk, Alexandr Zaharenko și Igori Plotnițkii au acceptat să semneze documentul, elaborat de cei patru lideri din formatul Normandia de la Minsk. Informația a fost confirmată chiar de cei doi lideri.
"Noi am semnat acordul după rezultatele negocierilor. Sperăm că acum vom putea începe restaurarea republicii noastre. Cred că acceptarea acestui acord este o victorie importantă pentru republicile Donețk și Lugansk", a spus Alexandr Zaharenko.
La rândul său, Igori Plotnițkii a spus că au acceptat să semneze acest document ca urmare a garantului venit de la trei lideri mondiali care i-au asigurat că cerințele acordului vor fi respectate.
"Vom oferi această șansă Ucrainei, ca în țară să fie schimbată Constituția și comportamentul. Se va schimba însăși țara, și oamenii de altfel. Noi știm sigur că Ucraina va avea schimbări, datorită locuitorilor din Donbass. Victoria ne aparține", a spus liderul regiunii separatiste Lugansk, Igori Plotnițkii.
Alexandr Zaharenko a mai spus că oricare incident sau neîndeplinirea punctelor din acordul de la Minsk vor conduce la aceea că "noi negocieri nu vor mai avea loc", iar "toată responsabilitatea va fi pe seama lui Petro Poroșenko".