DECLARAŢIILE lui Voronin şi Leancă după întrevederea celor doi politicieni (VIDEO)
PCRM va decide, mâine, dacă va vota pentru Guvernul Leancă. Declaraţia a fost făcută de Vladimir Voronin după întrevederea cu premierul desemnat, Iurie Leancă.
"Pe toate capitolele ne-am înţeles comun cum procedăm în cadrul şedinţei Parlamentului. Regret, într-adevăr că nu am avut posibilitate şi am fost încăpaţinaţi din o parte şi din alta am discutat pe marginea programulu. Nu am putut să discutăm despre componenţa nominală pentru că ea încă nu a fost prezentată totul depinde de executori. Mâine vom vedea cine va fi propus nominal", a declarat Vladimir Voronin.
Premierul desemnat, Iurie Leancă, a anunţat că până diseară va fi anunţată componenţa nominală a viitorului Guvern.
"Vreau să-i mulţumesc preşedintelui Voronin şi colegilor. Am fost interesaţi să avem consultarea. Sper că mâine voi avea susţinerea colegilor din Parlament. Sunt convins că discuţiile pe care le vom avea vor fi in folosul cetățeanului. Discuțiile au fost constructive şi deschise. Nu este exclus că mă voi întâlni şi cu liberalii să discutăm. Mai avem și ziua de astăzi, și mâine până la ora 10.00. Totul e și-n mâna Domnului. Până în seară vom avea lista finală a Guvernului. Urmează ca birourile PDM și PLDM să se întâlnească pentru a stabili componenţa nominală a noului Guvern", a declarat premierul desemnat, Iurie Leancă.
Deocamdată, doar 42 de parlamentari liberal-democraţi şi democraţi şi-au anunţat susţinerea pentru Iurie Leancă. Pentru a fi ales un nou Guvern, sunt necesare cel puţin 51 de voturi.