DECLARAŢIILE premierului Gaburici, după întrevederea cu reprezentanţii sectorului bancar
Situaţia de pe piaţa valutară va reveni la normal. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Chiril Gaburici, după întrevederea cu reprezentanţii sectorului bancar.
"În ultimele luni au fost unele speculaţii din partea cetăţenilor, dar şi a reprezentanţilor sistemului bancar din ţară. Astfel, s-a creat agitaţie în rândul cetăţenilor. E ceva normal ca oamenii să reacţioneze când au loc astfel de schimbări. Însă, situaţia revine la norma, leul se întăreşte în faţa euro şi a dolarului. Cetăţenii trebuie să fie calmi şi să nu creadă provocărilor din exterior", a declarat şeful Cabinetului de miniştri.
Totodată, Chiril Gaburici a spus că în urma situaţiei care a avut loc pe piaţa valutară, băncile au încasat venituri mari. Întrebat, de ce în unile bănci din ţară nu mai sunt lei, premierul a menţionat că: "Aceasta a fost şi întrebarea mea către reprezentanţii sectorului bancar. Răspunsul este că s-au cumpărat mulţi lei moldoveneşti. În scurt timp se va stabiliza şi acest fenomen".
În concluzie, Chiril Gaburici a precizat că în următoarele ore vor fi informaţi privind preţurile la produsele alimentare, dar şi cele industriale, care în ultimele zile au fost majorate.
PUBLIKA.MD menţionează că la întrunire a fost prezent ministrul Economiei, Stephane Christophe Bride, cel al Finanţelor, Anatol Arapu, dar şi guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţan.