DEFERIT Justiţiei. Procurorii au finalizat cauza MONSTRULUI din Sângerei care a ucis o fetiţă
Procuratura raionului Drochia a finalizat urmărirea penală şi a deferit justiţiei cauza penală de învinuire a unui locuitor al raionului Sângerei de răpirea, violul, comiterea acţiunilor violente cu caracter sexual şi omorul intenţionat al unei minore.
Tragedia a avut loc pe 13 ianuarie curent, în satul Hăsnăşenii-Mari, raionul Drochia, unde victima locuia împreună cu familia. După ce a fost cu uratul prin sat, fetiţa de şapte ani a fost ademenită de inculpat cu dulciuri la 500 metri de sat, lângă o fântână.
Minora îl cunoştea pe individ, acesta fiind o rudă a tatălui vitreg. Fiind în stare de ebrietate, inculpatul a violat şi a înjunghiat de mai multe ori victima, după care a aruncat-o de vie în fântână. Auzind strigătele minorei, acesta a astupat gura fântânei cu un capac şi a plecat în raionul Sângerei. Corpul neînsufleţit al micuţei a fost depistat peste 5 zile de către un cioban care îşi păştea oile lângă acea fântână.
Fiind audiat de procurori, inculpatul şi-a recunoscut vina. Expertiza psihiatrico-psihologică, dispusă de procurori pe acest caz, a concluzionat că inculpatul este responsabil şi poate purta răspundere penală.
Procurorii au expediat respectiva cauză penală spre examinare Judecătoriei Drochia, iar dacă va fi recunoscut vinovat de toate cele patru capete de acuzare, inculpatul riscă detenţiune pe viaţă.