Deficit bugetar istoric în Capitală. Autorităţile planifică pentru anul viitor un buget cu un deficit de patru ori mai mare decât cel din 2020
Autorităţile municipale planifică pentru anul viitor un buget cu un deficit de 1,3 miliarde de lei. Suma este de patru ori mai mare decât în 2020. Proiectul de buget a fost propus pentru consultări publice până în 24 decembrie şi abia apoi va fi supus dezbaterilor în Consiliul Municipal. Asta înseamnă că până la sfârşitul a anului este puţin probabil ca Primăria Chişinău să intre cu buget, întrucât proiectul trebuie să fie aprobat în două lecturi.
După un an de criză provocată de pandemia de COVID-19, pentru 2021 municipalitatea estimează venituri de 4,6 miliarde de lei, dintre care mai mult de jumătate reprezintă transferuri de la bugetul de stat. Cifra este mai mare cu aproximativ 300 de milioane de lei, comparativ cu 2020.
Cheltuielile ar putea depăşi 5,9 miliarde de lei sau, cu 1,3 miliarde mai mult decât în acest an. Astfel, dacă bugetul municipal pentru anul viitor va fi aprobat acesta va avea un deficit de 1,3 miliarde de lei.
Potrivit responsabililor de la Primărie Chişinău, deocamdată nu au fost identificate sursele de finanţare pentru a acoperi această diferenţă.
Într-o postare pe Facebook, primarul Ion Ceban menţionează că, anul viitor, autorităţile planifică implementarea mai multor proiecte costisitoare. Printre ele se numără reparaţia mai multor străzi şi amenajarea trotuarelor din curţile de bloc, modernizarea sistemului de iluminat şi înnoirea parcului de utilaje pentru salubrizarea oraşului.