Deficit de profesori şi educatori în şcolile şi grădiniţele din ţară. Cine sunt cei mai căutaţi
Instituțiile de învățământ preuniversitar din ţară se confruntă cu un deficit de cadre didactice. Potrivit datelor oferite de Ministerul Educaţiei, cele mai multe locuri vacante sunt la specialităţile: pedagogie preşcolară (219) şi matematică (122).
De asemenea, nu ajung profesori şi la următoarele discipline: educație fizică - 95, fizică - 64, educație muzicală - 62, pedagogia învățământului primar – 54, limba franceză - 47, limba şi literatura română – 34, istorie – 34.
"Pentru a suplini locurile vacante, Ministerul Educației va repartiza solicitările venite din teritoriu universităților şi colegiilor pedagogice, conform specialităţilor. Noi ne dorim ca tinerii specialiști să vină în școli și-i încurajăm ca după absolvirea instituțiilor pedagogice să-și urmeze vocația", a declarat viceministrul Educaţiei, Loretta Handrabura.
Autorităţile promit că tinerii specialiști, care se vor angaja conform repartizării în instituţiile de învăţământ din mediul rural, vor beneficia, în primii trei ani, de mai multe facilităţi, inclusiv indemnizații în valoare de până la 30.000 de lei.
În total, pentru anul de studii 2013-2014, în instituţiile de învăţământ sunt necesari 1.052 de profesori şi educatori. Anul trecut, necesarul de cadre didactice pentru învățămîntul preuniversitar a fost de 733 de specialiști, care, ulterior, a fost suplinit de 460 de persoane.