Deficitul de vagoane limitează exportul. Reprezentanţii de la Calea Ferată: Problema este parţial rezolvată
Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Moldova a anunţat că, în scurt timp, va soluţiona problema insuficienţei vagoanelor de marfă. Asta după ce, mai mulţi exportatori au informat că unele comenzi nu au fost îndeplinite.
Directorul general al Căilor Ferate din Moldova, Vitalie Strună, se află, în prezent, la Kiev, pentru a discuta cu partea ucraineană despre returnarea vagoanelor moldoveneşti. Astfel, el crede că, în câteva săptămâni, problema insuficienţei de vagoane va fi soluţionată.
"S-a rezolvat problema fără telegrame, fără scrisori, numai prin intermediul unui telefon al directorului general către structurile dânsului. S-a înţeles ca toate vagoanele care intră în Ucraina către Moldova, să nu mai fie încărcate şi trimise în alte destinaţii decât ţara de provenienţă, adică Republica Moldova. Deja mâine, poimâine o să înceapă să se înoarcă vagoanele" directorul general CFM, Vitalie Strună.
Deficitul de vagoane a apărut, pentru că întreprinderile căilor ferate din ţările CSI au început să nu returneze vagoanele în ţările de origine, dar să le încarce cu mărfuri şi să le trimită către alte destinaţii. Din această cauză, mai mulţi producători moldoveni întârzie să-şi realizeze angajamentele contractuale, iar Calea Ferată din Moldova a reuşit să îndeplinească doar o treime din comenzile exportatorilor.
Conform datelor oficiale, în gestiunea parcului de vagoane de marfă se află 700 de asemenea unităţi. Dintre acestea, 620 se află peste hotarele ţării, inclusiv în Rusia - 275 de vagoane, în Кazahstan - 155 de vagoane şi în Ucraina - 105 vagoane.
- CFM nu a instalat nicio barieră la trecerile de cale ferată neamenajate: Avem nevoie de 60.000.000 de lei
- Protestele continuă în Germania: Câţiva manifestanţi s-au legat de cale ferată pentru a opri un tren cu deşeuri
- Activiştii anti-nucleari din Germania, care au stat legaţi de cale ferată, au renunţat la protest