"Deja e bine!" Oamenii, bucuroşi la auzul veştii că medicamentele se ieftinesc din 1 aprilie
Medicamentele se ieftinesc din 1 aprilie cu până la 14 la sută. Potrivit Ministerului Sănătăţii, micşorarea preţurilor este posibilă ca urmare a modificării metodologiei de aplicare a adaosului comercial pentru preparatele farmaceutice.
"Suntem în situaţia să identificăm soluţii multiple şi rapide pentru a asigura accesul cetăţenilor la medicamente. Estimările noastre sunt în grila 6 - 14 procente. Deci, un medicament care astăzi costă 100 de lei, după 1 aprilie ar putea să scadă preţul cu până la 14 lei", a explicat ministrul Sănătăţii.
Vestea că medicamentele se vor ieftini i-a bucurat pe oameni:
"Ne bucurăm de lucrul acesta, fiindcă în afara de faptul că avem boli periodice, care ne urmăresc toată vremea, mai vine şi o durere de cap, de gât".
"Chiar şi dacă nu folosim atât de des medicamentele sunt persoane mult mai grav bolnave. Să fim de acord că sunt oameni care într-adevăr au nevoie. Deja e bine".
"Deja va fi un plus. Pur şi simplu dacă cumperi mai mult medicamte. Se simte diferenţa".
Dacă până în prezent, adaosul comercial era aplicat în cotă fixă de 40 la sută, din 1 aprilie acesta va fi diferit în funcţie de preţul stabilit de producător. Totodată, din acest an, va fi extinsă lista medicamentelor compensate.