Delegaţiile Guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti au vizitat Mănăstirea Agapia (FOTO/VIDEO)
După ședința comună a Guvernelor României și R. Moldova, oficialii s-au deplasat spre Agapia pentru a vizita mănăstirea și pentru a participa la un dejun de lucru, scrie ziarulpiatraneamţ.ro.
La Agapia, oaspeții au fost întâmpinați de străjerii veniți de la Cetatea Neamț.
La întâlnire, pe lângă oficialitățile din partea administrației publice locale și centrale, au participat și importanți reprezentanți ai BOR, printre care îi amintim pe ÎPS Teofan și ÎPS Ioachim Băcăuanul.
Oaspeții s-au declarat extrem de încântați de ce au văzut la Neamț și au discutat pe larg impresiile în cadrul dejunului de lucru de la Mănăstirea Agapia, activitate care a încheiat reuniunea bilaterală a Guvernelor României și R. Moldova la Neamț.
"Sunt mandru şi onorat că am fost astăzi gazda pentru două Guverne, Guvernul Romaniei şi cel al Republicii Moldova. La Consiliul Judeţean Neamţ s-a desfăşurat o sedinţă comună, premierii Sorin Grindeanu şi Pavel Filip, însoţiţi de deţinătorii celor mai importante portofolii din cele doua cabinete, abordând teme de interes major pentru cele doua state. Le mulţumesc Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi Înaltpreasfinţitului Ioachim Bacauanul, Arhiepiscopul Romanului şi Bacaului pentru primirea călduroasa pe care ne-au făcut-o la Mănăstirea Agapia. Prin organizarea unui eveniment de o asemenea anvergură, am reuşit să transformăm astăzi judeţul Neamţ în centrul politic al ţării”, a declarat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.
- Pavel Filip va efectua o vizită de lucru în România
- Pavel Filip, într-o vizită în România. Cu cine se va întâlni şi ce subiecte vor aborda
- Știrile PUBLIKA.MD 23 martie 2017 VIDEO EXCLUSIV ONLINE
- Traversarea frontierei în România va fi mai uşoară. Grindeanu: "Va fi mărit numărul personalului din Vămi" (VIDEO)