Delfinii roz din Amazon din nou vânaţi de braconieri. Sunt folosiţi drept momeală
Delfinii roz din Amazon sunt din nou vânaţi de braconieri, ei fiind folosiţi drept momeală, după ce un moratoriu legal privind pescuitul unei specii de somn a expirat luna trecută.
În Brazilia, pescarii vânează şi ucid delfini roz pentru a face momeală pentru o specie de somn numită piracatinga, conform Reuters. Un moratoriu privind pescuitul acestui peşte s-a încheiat luna trecută, iar ecologiştii şi cercetătorii cer acum reînnoirea moratoriului pentru a putea proteja delfinul roz de apă dulce.
„Aceste animale nu încetează să mă uimească. Sunt fascinante! Am capturat astăzi o mamă delfin şi puiul ei şi i-am văzut chemându-se unul pe celălalt. Au o relaţie foarte puternică până când puiul devine independent după trei ani”, spune biologul Vera da Silva. Echipa ei prinde delfini pentru a-i examina, măsura şi marca, după care îi eliberează.
Asemenea celorlalte specii de delfini, şi cei roz emit sunete pentru a comunica sub apă. Însă ceea ce îi face deosebiţi este transformarea lentă din gri în roz pe măsură ce îmbătrânesc.
Comportamentul şi expunerea la soare influenţează, de asemenea, schimbarea culorii pielii lor, care poate ajunge să fie la fel de roz precum un flamingo. Sarcina unui delfin durează de obicei 13 luni, iar apoi puii sunt hrăniţi de mamă timp de doi ani, ceea ce înseamnă că femelele se reproduc o dată la trei-cinci ani, spun experţii.
Acest lucru îi face mai vulnerabili la extincţie, dacă populaţia lor se reduce. Procurorii care au cerut interdicţia de a pescui somn în 2015 au avertizat atunci că 2.500 de delfini sunt ucişi în fiecare an pentru momeală.
Deşi în prezent sunt populaţii relativ mari în bazinele râurilor Amazon şi Orinoco din America de Sud, delfinii roz ar putea să dispară dacă nu se iau măsuri, se tem biologii. Ei dau exemplul delfinilor din râul Yangtze din China, care au dispărut în 2006 după ani întregi pe pescuit excesiv şi poluare, scrie adevarul.ro