Delicii PERICULOASE pentru sănătate în sezonul estival! Atenționările medicilor
Consumul de înghețată, cvas și vată de zahăr creşte considerabil în perioada estivală. Pentru că mulţi oameni le cumpără în fiecare zi, medicii atenționează asupra riscurilor pentru sănătate a consumului în exces a acestor produse.
Atât cvasul, cât şi îngheţata şi vata de zahăr trebuie consumate cu măsură.
"De multe ori avem înghețată cu mulți conservanți, coloranți. Dacă vom consuma în loc de apă- cvas, nu ne vom hidrata. Vata dulce, eu chiar nu aș recomanda-o, fiind că acolo sunt doar coloranți și glucide", a spus șeful Centrului Municipal de Sănătate Publică, Luminița Suveica.
Specialiștii le recomandă consumatorilor să fie atenți atunci când cumpără înghețată. Produsul deformat este un indiciu că a fost recongelat sau păstrat și transportat în condiții inadecvate.
În cazul cvasului, specialiștii atenționează că nu toate punctele de comercializare a acestei băuturi răcoritoare sunt autorizate.
Comercianții sunt obligați să afișeze la vedere denumirea producătorului și datele de contact ale acestuia. Consumatorul este în drept să solicite aceste date, iar dacă nu-i sunt puse la dispoziție, este mai bine să nu cumpere băutură de la un astfel de comerciant și să apeleze la Agenția Pentru Protecția Consumatorului.
"Consumatorul este în drept de a se adresa la acel vânzător pentru a preschimba produsul sau a întoarce banii pe care i-a cheltuit", a spu șeful-adjunct al Direcției Controlul Produselor Alimentare și Servicii, Veaceslav Ciuhrii.
Deși consumă des aceste produse, unii oameni spun că sunt atenți doar la termenul de valabilitate:
"Iată la cvas nu mă uit, deși îl consum des. Deși la el termenul, după câte știu este de trei, cinci zile, nu mai mult."
" - Nu destul de des, două trei ori pe zi maximum. - Când o cumpărați, atrageți atenție la condițiile în care se păstrează înghețata? - Sigur că atragem atenție. La data fabricării."
Medicii spun că o alternativă sănătoasă dulciurilor şi băuturilor carbogazoase sunt legumele şi fructele.