Demisia lui Gaburici și ridicarea embargoului pentru fructe, cele mai importante evenimente ale săptămânii
Demisia premierului Chiril Gaburici și ridicarea embargoului pentru fructele moldovenești au fost cele mai importante evenimente din această săptămână.
Marți, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunțat că liderii Alianţei pentru o Moldovă Europeană intenţionează să schimbe formatul structurii după alegerile locale generale.
Tot marți, procurorul general, Corneliu Gurin, a refuzat să comenteze demersul lui Chiril Gaburici prin care a cerut demisia conducerii mai multor instituții de stat, inclusiv a Procuraturii Generale. Iar șeful statului, Nicolae Timofti, a spus că demiterile ţin de competenţa Parlamentului.
REACŢIA lui Gurin la demersul lui Gaburici privind demisia sa din funcţia de procuror general
REACŢIA preşedintelui Timofti la ultimatumul înaintat de premierul Gaburici
Miercuri, a avut loc ședința Consiliului alianței de guvernare. Liderii PLDM și PDM au declarat că Banca de Economii a Moldovei trebuie să intre integral în posesia statului. De asemenea, ei au anunțat că, în scurt timp, va fi elaborat un proiect de lege privind naţionalizarea instituției.
Consiliul Alianţei de guvernare: Banca de Economii trebuie NAŢIONALIZATĂ
Joi, Chiril Gaburici a fost audiat de procurori în dosarul privind falsificarea diplomei de studii. Urmărirea penală a fost iniţiată de Procuratura Generală după ce expertiza Ministerului de Interne a demonstrat că documentul este fals.
Chiril Gaburici, în faţa procurorilor. Va fi audiat în dosarul falsificării diplomei sale de studii
Iar vineri, cu doar două zile înainte de alegerile locale, premierul şi-a anunţat demisia. Şeful executivului şi-a motivat decizia prin faptul că nu-şi doreşte ca diploma sa de studii să devină o problemă naţională.
VESTE ŞOC! Prim-ministrul Chiril Gaburici ŞI-A ANUNŢAT DEMISIA (VIDEO)
Tot vineri, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a anunțat că Federația Rusă a ridicat embargoul pentru fructele moldovenești, instituit acum un an.
RUSIA RIDICĂ EMBARGOUL la fructele moldoveneşti. LISTA companiilor cu drept de export (DOC)