Demonstraţie de FORŢĂ! Exerciţii militare comune între SUA şi Coreea de Sud (VIDEO)
Coreea de Sud efectuează exerciții militare comune cu SUA, cu utilizare de arme grele și tiruri reale, ca răspuns parțial la explozia de mine antipersonal imputată de Seul Phenianului.
La eveniment participă în jur de 2.000 de militari din ambele ţări cu 97 de tancuri și vehicule blindate, 120 de tunuri, 45 de elicoptere precum și 42 de avioane de luptă.
''Aceasta va demonstra capacitatea noastră de a răspunde oricărui act de provocare, inclusiv agresiunilor trădătoare precum a fost atacul cu mină antipersonal', a declarat un purtător de cuvânt al armatei sud-coreene.
În Coreea de Sud staţionează în jur de 28. 500 de militari americani. Statele Unite ale Americii au avut permanent o prezență militară în zonă de la războiul dintre anii 1950-1953.