Denis Vieru, felicitat de ministrul Zubcu: Unicul om care s-a încadrat în ierarhia sportivilor seniori
Campionul european la judo Denis Vieru a fost primit la Ministerul Tineretului şi Sportului de către Victor Zubcu.
Sportivul a venit cu medalia de aur, cucerită în Israel la competiţia rezervată judocanilor de până la 23 de ani. Victor Zubcu anunţat că după acest succes Vieru va beneficia de majorarea bursei lunare.
"Orice rezultat sportiv în dependenţă de performanţă obţinută se răsfrânge asupra bursei sportive. Dacă până acum beneficia de 5.000 de lei lunar, acum va primi 7.000. La sfârşitul fiecărui an are loc şi premierea sportivilor pentru rezultatele obţinute", a declarat ministrul Tineretului și Sportului, Victor Zubcu.
"A fost o mândrie să fiu primit de domnul ministru. El mi-a spus toate detaliile şi m-am emoţionat. A fost şocat de premii", a mărturisit judocanul Denis Vieru.
"Unicul om, judocanul Vieru Denis care foarte bine s-a încadrat în ierarhia mare a de sportivi seniori. În judo aceasta este una dintre cele mai mari probleme", a spus Veaceslav Bacal, antrenorul lui Denis Vieru.
Judocanul în vârstă de 20 de ani va fi premiat şi de Guvern cu suma de 13.000 de lei.
"De sărbătorit nu cred. O să fiu cu gândul să lucrez mult, să obţin şi alte medalii, să fiu într-un tonus plin de energie şi pozitiv", a mai spus Denis Vieru.
"Cu siguranţă sunt mulţumit pentru medalia de aur, care nu este prima. Este o tradiţie la judoul moldovenesc. Acum Denis Vieru a demonstrat ca judoul lucrează, este pe calea corectă", a precizat preşedintele Federației Moldovenești de Judo, Andrei Globan.
În anul 2016 Denis Vieru a cucerit 3 Cupe Mondiale la nivel de juniori, iar la seniori a câştigat Supercupa Spaniei şi a ocupat locul 3 la Cupa Europeană din Serbia.