DEPOLITIZAREA, O VORBĂ ÎN VÂNT. Au promis una, dar ajunşi la putere, fac cu totul alta
Au promis că vor depolitiza instituţiile statului şi că vor face angajări doar pe baza concursurilor transparente, bazate pe meritocraţie. Însă cele mai importante instituţii au ajuns să fie conduse de persoane afiliate politic.
Preşedintele ţării, prorusul Igor Dodon, şi-a pus oamenii din anturaj la conducerea celor mai importante instituţii ale statului - CNA, SIS, Ministerul Apărării şi Curtea Constituţională.
Deputaţii alianţei PSRM-ACUM au călcat în picioare rezultatele unui concurs organizat de ei înşişi şi au pus cruce credibilităţii Curţii Constituţionale. Celor din Alianţa Kozak nu le-au fost pe plac fostul ministru al Justiţiei, Vladimir Grosu, şi secretarul de stat al Ministerului Justiţiei, Nicolae Eşanu, cărora tot ei le-au dat cele mai bune punctaje şi care au câştigat concursul.
"Aşa şi, care e problema? O fost asumare politică din partea majorităţii parlamentare şi nu trebuie să ne ascundem după concursuri", a spus ALEXANDRU SLUSARI, viceprepreşedintele Parlamentului.
În urma înțelegerilor dintre Blocul "ACUM" şi PSRM, în funcţia de magistrat la Curtea Constituţională din partea Parlamentului au ajuns deputatul socialist Vladimir Ţurcan şi Domnica Manole, candidat la alegerile parlamentare pe lista blocului.
"Eu cred că această componență a Curţii Constituționale nu va fi influențată politic", a spus VASILE BOLEA, deputat PSRM.
Ulterior, Vladimir Ţurcan a fost ales preşedinte al Curţii Constituţionale. Din dezvăluirile fostului deputat PPDA, Octavian Ţîcu, reiese că socialiştii i-au tras pe sfoară pe cei din Blocul "ACUM", după ce stabiliseră ca nici Ţurcan, nici Manole, să nu ajungă în fruntea Curţii.
"Socialiştii au încălcat înţelegerea şi Ţurcan s-a autoînaintat la funcţie", a spus OCTAVIAN ŢÎCU, deputat neafiliat.
Şi cele mai importante instituţii de securitate şi apărare ale statului au ajuns pe mâinile prorusului Igor Dodon. Liderul informal al socialiştilor şi-a pus în funcţii subalternii de la Preşedinţie. Este vorba despre Pavel Voicu, Ruslan Flocea, Artur Gumeniuc şi Maxim Lebedinschi.
Pavel Voicu, fost consilier pentru misiuni speciale, a ajuns ministru al Apărării.
Alianţa PSRM-ACUM i-a trecut în subordine lui Dodon şi Serviciul de Informaţii şi Securitate, lucru criticat de politicieni, analişti politici şi experţi din domeniu, care consideră că securitatea statului e în pericol, având vedere că Igor Dodon se identifică deschis cu interesele Federaţiei Ruse.
"Dumneavoastră înţelegeţi că acum este o tentativă de a transforma Serviciul Informaţii şi Securitate într-o filială a serviciilor secrete străine", a spus ALEXANDRU JIZDAN, deputat PDM.
La şefia SIS a ajuns Alexandru Esaulenco, numit în funcţie la propunerea lui Igor Dodon. Adjunctul directorului SIS este Artur Gumeniuc, fostul consilier în domeniul Apărării şi securităţii naţionale al preşedintelui Dodon.
Un alt consilier al şefului statului, cel pe probleme juridice, Maxim Lebedinschi, a fost numit secretar la Comisia Electorală Centrală. La CEC au mai ajuns Dumitru Pavel, avocatul care a apărat interesele liderului PPDA, Andrei Năstase şi Dorin Cimil, propus de PAS şi votat preşedinte al CEC.
Favorurile făcute lui Dodon au continuat. Ruslan Flocea, fostul secretar general al Aparatului Președintelui, a obţinut funcţia de director al Centrului Naţional Anticorupţie. Maia Sandu a declarat ulterior că intenţia de depolitizare a CNA a eşuat.
"Nu a fost un concurs onest. Am avut o comisie în care un partid a avut mai multe voturi și ei, cei care au evaluat din partea acestui partid, au fost părtinitori", a spus premierul Maia Sandu.
A urmat subordonarea Procuraturii Generale: Dumitru Robu a fost numit de Dodon procuror general interimar, după ce alianţa Kozak PSRM-ACUM a modificat Legea cu privire la Procuratură.
Preşedintele "Partidul Nostru", Renato Usatîi, declara atunci că Robu a fost numit la propunerea lui Andrei Năstase, în urma unei înţelegeri cu şeful statului. Coincidenţă sau nu, Robu este finul de cununie al procurorului Vera Chiranda, care, la rândul ei, este cumătra lui Năstase.
Alianţa PSRM-ACUM a fost acuzată că a politizat şi funcţia de președinte al Consiliului de Administrație al "Moldovagaz". Candidatura lui Vadim Ceban, adjunctul bașcanului Găgăuziei, nu a fost anunţată de Ministerul Economiei, aşa cum prevede regulamentul, ci de Igor Dodon, pe reţelele de socializare.
"A luat o persoană din politic şi încă cine, preşedintele ţării, nu ministrul Economiei, nu prim-ministru, dar preşedintele ţării numeşte candidatul pentru funcţia de director la "Moldovagaz." Unde-i concursul, dar unde-i nepolitizarea", a spus ANDRIAN CANDU, deputat PDM.
Dezvăluiri despre împărţirea funcţiilor în interiorul alianţei Kozak au venit chiar din sânul acesteia. Potrivit deputatului PAS Lilian Carp, concursul pentru funcţia de director al CNA a fost falsificat. Iar fostul deputat PPDA, Octavian Ţîcu, a declarat că a votat cu ochii închişi pentru procurorul general interimar. Ţîcu a părăsit ulterior fracţiunea PPDA, nemulţumit de modul în care se iau deciziile în Alianţa Kozak. El este indignat că preşedintele Dodon le dictează Maiei Sandu şi lui Andrei Năstase agenda politicii externe.
"Eu nu m-am alăturat Blocului ACUM ca să-l aduc la putere pe Igor Dodon", a spus OCTAVIAN ŢÎCU, deputat neafiliat.
- GRIEZMANN, GLUMEŢ LA CONCURS. Antoine a răspuns la 31 de întrebări în 90 de secunde
- VALUL DE DEMISII CONTINUĂ. Funcţionarii publici sunt îndemnaţi să-şi dea demisia
- Andrian Candu organizează un concurs. Câştigătorul va primi un premiu (VIDEO)
- TALENT RECUNOSCUT. Proiectul unui arhitect moldovean, premiat la Moscova