Depolitizarea Procuraturii Generale şi selectarea atentă a cadrelor - primii paşi spre reformă
Depolitizarea Procuraturii Generale şi selectarea atentă a cadrelor. Sunt măsuri care ar spori eficienţa acestei instituţii şi ne-ar permite să avem o justiţie echitabilă şi independentă. De această părere sunt invitaţii unei Ediţii Speciale de la Publika TV.
"Ar trebui să înceapă cu modificarea Constituţiei, instituţiile fundamentale în stat, inclusiv Procuratura Generală, să ştie, să aibă locul şi rolul său în societate", opinează Gheorghe Susarenco, fost viceministru al Justiţie.
"Trebuie să funcţioneze colegiul disciplinar din cadrul Procuraturii Generale şi acei procurori care sunt implicaţi în acte de protecţionism, de tergiversare, care nu îşi fac datoria trebuie să fie concediaţi", subliniază Teodor Cârnaţ, directorul Comitetului Helsinki în Moldova.
"Există alte structuri ale statului care trebuie să supraveheze şi să monitorizeze cu se ce ocupă şi procurorii. Procurorul, respectiv, care este implicat, să spună de unde au apărut aceste averi, atunci el trebuie să-şi dea darea de seamă", menţionează avocatul Gheorghe Avornic .
Potrivit unor invitaţi ai emisiunii, instabilitatea politică se răsfrânge şi asupra activităţii procurorilor. "Atâta timp cât funcţionarul numit în funcţie va sta pe valiză, pentru că situaţia politică este întotdeauna incertă, şi fiecare mătură care vine şi îl mătură, el va veni să agonisească, el vine cu interesul binedeterminat", atenţionează jurnalistul Sergiu Afanasiu.
Vineri, Procuratura Generală a prezentat bilanţul activităţii pentru anul 2011. Raportul a fost aşteptat, mai ales în condiţiile în care mai multe crime, care au şocat societatea în ultimii ani, nu şi-au găsit finalitatea în instanţă.
Social