Depunerea jurământului noilor funcţionari publici ai Comisiei Electorale Centrale. Urmează a fi aleasă conducerea instituției
Embed:
canal tv
Mâine, 17 septembrie, începând cu ora 15:00, va avea loc ședința Comisiei Electorale Centrale, în cadrul căreia va fi aleasă conducerea instituției. Evenimentul va avea loc în sala de ședințe a Comisiei.
Proiectul de hotărâre privind confirmarea componenței nominale a CEC a fost susținuta cu 56 de voturi ale deputaților.
Cei cinci membri, Alexandr Berlinschii, Angelica Caraman, Sergiu Gurduza, Ludmila Lupașco, Alexandru Musteața, desemnați de Parlament, și Pavel Postică, desemnat de către Președintele Republicii Moldova, au depus jurământul și au primit mandate cu drept deplin.
Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul Comisiei Electorale Centrale sînt aleşi din rîndul membrilor Comisiei Electorale Centrale cu majoritatea de voturi din numărul total al membrilor acesteia.
Mandatul Comisiei Electorale Centrale este de 5 ani.