Deputata PPDA Arina Spătaru părăsește organele de conducere ale formațiunii: Lumea geme de nedreptate
Încă o demisie în PPDA. Deputatul Arina Spătaru a anunţat că demisionează din Biroul Politic Permanent al Platformei DA deoarece este nemulţumită de incompetenţa conducerii partidului. Spătaru a făcut anunţul pe Facebook. Deputatul notează că în ultimul timp, părerea colegilor săi este omisă de liderii formaţiunii, iar deciziile luate de aceştia n-au nicio legătură cu promisiunile făcute cetăţenilor.
În postarea de pe Facebook, Arina Spătaru scrie că nu mai vrea să fie martor la schimbările care au loc în partid şi care contravin principiilor asumate anterior. Spătaru susţine că membrii biroului politic din care a făcut parte până astăzi, nu sunt capabili să pregătească partidul, în cadrul Blocului ACUM, pentru alegerile locale din 20 octombrie.
Solicitată telefonic, Spătaru a precizat că a părăsit doar biroul politic, dar că rămâne membră a formaţiunii politice.
"Am decis să plec din organul de conducere ca să îmi ia locul o persoană mai bună. Atunci când vezi că ceva nu merge, ai făcut tot ce ţi-a stat în puteri, atunci este important să-ţi dai seama să te opreşti la timp. Rămân preşedinte a echipei din Bălţi", a afirmat membra PPDA, Arina Spătaru.
Potrivit deputatului, între PPDA şi cei de la PAS au apărut mai multe neînţelegeri cu privire la indentificarea candidaţilor pentru alegerile locale, iar pe unele liste au apărut aşa-numiţii candidaţi care "au stat în tufişuri". Spătaru a declarat că negocierile care au loc sunt dureroase şi face trimitere chiar şi la acţiuni violente.
În luna aprilie, Arina Spătaru fost acuzată de un grup de mame că și-ar fi însușit banii adunaţi pentru copiii lor cu autism în cadrul unui târg de caritate. Atunci, Spătaru a venit cu o reacție lacrimogenă pe Facebook.
Ieri, Stanislav Pavlovschi şi-a prezentat demisia din PPDA, al cărui vicepreşedinte era. Pavlovschi fusese numit ministru al Justiţiei în luna iunie, imediat după ce guvernul Sandu a preluat puterea, dar a renunţat la funcţie după doar 2 săptămâni.