Deputaţi care vor să se excludă unul pe altul din Parlament. Lupu: Rânza moldovenească ne joacă feste
Schimbul de replici dure dintre deputatul liberal Valeriu Saharneanu şi comunistul Oleg Reidman a continuat şi astăzi în Parlament. Primul "a ieşit la atac" Valeriu Saharneanu şi a cerut expulzarea din sală a lui Reidman pentru că "l-a ameninţat, anterior, cu rafuiala fizică".
Reidman i-a răspuns lui Saharneanu cu aceiaşi monedă. Comunistul i-a cerut preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, să pună la vot propunerea de a-l scoate pe liberal din sală. Preşedintele Legislativului a încercat să aplaneze conflictul spunând că "au fost aduse injurii din ambele părţi".
"Nu au fost injurii. Nu ma amestecati în murdăria asta din Parlament. Este stilul PCRM de a distorsiona realitatea, eu vorbeam de legea prin care deputaţii nu-şi vor ridica salariile, dacă au absentat nemotivat, iar domnul Reidman m-a ameninţat cu rafuiala fizică. Nu induceţi lumea în eroare, domnule Lupu", a spus, nemulţumit deputatul PL.
"Saharneanu m-a numit public 'bandit'. Atenţionez că acest calificativ atrage după sine pedepse penale, în cazul în care dumnealui vorbeşte fără a avea probe. Insist sa fie expulzat din sală", a replicat deputatul PCRM.
Lupu i-a îndemnat pe ambii să se liniştească şi să înceapă lucrul. "Să ne mai limităm din rânza noastră moldovenească, care ne joacă feste", a menţionat preşedintele Legislativului, fără a pune la vot propunerile parlamentarilor certăreţi.
Scandalul dintre comunistul Reidman şi liberalul Saharneanu a început săptămâna trecută. Liberalul a spus că deputaţii care chiulesc de la şedinţe trebuie să fie pedepsiţi, pentru că ţara nu are nevoie de paraziţi. Saharneanu a făcut această declaraţie referindu-se la deputaţii PCRM, care au boicotat timp de aproape patru luni şedinţele Parlamentului.
Supărat pe declarațiile liberalului, Reidman s-a apropiat de Saharneanu și l-a amennințat. "По морде не хочешь?(trad. din limba rusă: La bot nu vrei?)", l-a întrebat comunistul.
- Victor Gurău către Oleg Cernei: Măi, nimicule, o să rămâi fără chiloți VIDEO
- Află numele deputaţilor care au absentat cel mai mult la şedinţele Parlamentului
- Saharneanu: Deputații care chiulesc trebuie pedepsiți. Avem destui paraziți. Reidman: "Po morde ne hocesh?" VIDEO
- Deputaţii au luat pauză şi iar... pauză