Deputaţi polonezi vin azi la Chişinău. Moldova şi Polonia vor constitui Adunarea Parlamentară AFLĂ DETALII
O delegaţie a Seimului polonez, condusă de către mareşalul Grzegorz Schetyna, este aşteptată astăzi, 25 iulie, în vizită oficială la Chişinău. Parlamentarii polonezi au în program întâlniri cu oficiali moldoveni. De asemenea, urmează să se constituie Adunarea Parlamentară a celor două state.
Menţionăm că Adunarea Parlamentară este un organ consultativ interparlamentar, care se constituie pentru elaborarea punctelor comune de vedere ce ţin de problemele şi proiectele ce reprezintă obiect de interes bilateral. Conform statutului, membrii acestei adunări se vor convoca o dată în an.
Oficialii polonezi vin la invitaţia preşedintelui interimar al ţării şi vor fi întâmpinaţi de garda de onoare. Pe parcursul zilei, aceştia vor avea întrevederi cu preşedintele interimar al ţării, Marian Lupu, premierul Vlad Filat şi cu mai mulţi parlamentari.
Polonia este unul dintre cei mai importanţi susţinători ai aderării Moldovei la Uniunea Europeană. Relaţiile diplomatice dintre cele două state au fost stabilite în decembrie 1991.
Polonia este şi un important partener economic al ţării noastre. În primul trimestru al anului curent, Moldova a exportat mărfuri în această ţară în valoare de aproape 20 de milioane de dolari. Vinurile moldoveneşti reprezintă o cotă importantă în structura exportului. Importurile din Polonia sunt de două ori mai mari.
Actualitate