Deputaţii AIE au votat unanim proiectele privind reorganizarea instanţelor economice
Deputaţii din AIE s-au înţeles asupra cele două iniţiative legislative care prevăd reorganizarea instanţelor economice. Acestea au fost votate, unanim, în prima lectură. Proiectul de lege înaintat de Partidul Liberal şi cel al Ministerului Justiţiei vor fi comasate în unul singur, ce urmează a fi examinat în lectura a doua, în şedinţa Parlamentului de joia viitoare.
Primul a fost supus votului proiectul PL, după ce a fost avizat pozitiv de Comisia juridică, numiri şi imunităţi. "Parlamentul e unica autoritate legislativă a statului, ceea ce înseamnă că nu Curtea înfiinţează sau desfiinţează instanţe. Curtea Constituţională e unica autoritate de jurisdicţie constituţională, ceea ce înseamnă că are menirea doar să garanteze supremaţia Constituţiei. Ea trebuie să fie icoana tuturor organelor care lucrează cu legea", a declarat preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.
"Am adoptat o lege în baza Constituţiei, care ne dă dreptul să adoptăm legi care reglementează în cazul dat instanţele judecătoreşti. CC şi-a luat dreptul Parlamentului ca unic organ legislativ şi a spus: Staţi, domnilor, că nu noi hotărâm, lichidăm sau nu. Aşa când în familie tata nu are grijă de gospodărie şi cum cresc copii, şi ei fac ce vor. Aşa şi în stat, totul depinde de guvernare, de Alianţă, deoarece noi tolerăm timp de doi ani şi jumătate judecătorii corupţi şi vorbin despre ei ca despre vremea de afară", a mai adăugat liberalul.
Şi al doilea proiect de lege privind reorganizarea judecătoriilor economice, cel înaintat de Ministerul Justiţiei, a fost votat, unanim, de parlamentari, în prima lectură.
"Esenţa proiectului prevede redenumirea judecătoriilor economice în judecătorii comerciale şi lichidarea Curţii de Apel Economice. Soluţia nu vine în contradicţie cu hotărârea Curţii Constituţionale", a menţionat ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.
Potrivit preşedintelui Comisiei juridice, Victor Popa, cele două iniţiative legislative "urmează a fi comasate şi votate într-un singur proiect". Deputaţii au decis că acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare, în cadrul şedinţei de joi a Parlamentului.
Economie