Deputaţii ar putea reveni la şedinţe în clădirea Parlamentului până la mijlocul anului viitor
Deputaţii ar putea reveni la şedinţe în clădirea Parlamentului, doar dacă pentru reconstrucţia acesteia vor fi alocaţi 243 de milioane de lei. Viceministrul Construcţiilor, Anatolie Zolotcov, spune că dacă această sumă va fi prevăzută în Bugetul de Stat pentru 2012, atunci reconstrucţia clădirii ar putea fi finalizată până la mijlocul anului viitor.
Demnitarul a prezentat un raport în faţa deputaţilor în care menţionează că dacă reconstrucţia clădirii Parlamentului nu va fi finanţată în timpul apropiat, atunci lucrările deja efectuate vor începe a degrada.
"Lucrările privind reparaţia clădirii Parlamentului pot fi finalizate în decurs de şase-şapte luni cu condiţia finanţării pe perioada anului 2012. Ministerul s-a adresat către Ministerul Finanţelor de a atrage investitori potenţiali pentru reconstrucţia clădirii şi cu regret Ministerul nu a acceptat propunerea", a declarat Anatol Zolotocov, viceministrul Construcţiilor ROM.
Lucrările de reconstrucţie a clădirii Parlamentului au fost întrerupte încă în această iarnă. Până în luna octombrie a anului 2010, pentru renovarea clădirii au fost cheltuite 78 de milioane de lei. Potrivit lui Zolotcov, pentru Bugetul din acest an, Ministerul a solcitat includerea unei sume de aproape 131 milioane de lei pentru renovare. Banii, însă, nu au fost prevăzuţi în Bugetul de stat.
Clădirea Parlamentului şi cea a Preşedinţiei au fost devastate în urma acţiunilor violente de protest din 7 aprilie 2009.