Deputaţii ar putea stabili astăzi o nouă dată pentru alegerea preşedintelui ţării
Parlamentul ar putea stabili astăzi data noilor alegeri prezidenţiale. Săptămâna trecută, reprezentanţii majorităţii parlamentare au promis că data noilor alegeri va fi stabilită la prima şedinţă din acest an a Legislativului.
Chiar dacă liberal-democraţii, la fel ca şi liberalii, afirmă că sunt gata să identifice mai întâi un candidat, după care să fie stabilită data alegerilor, totuşi, reprezentanţii PLDM subliniază că trebuie să existe un termen limită, indiferent de ordinea celor două procese.
"În cazul cel mai rău să stabilm o dată clară, până când urmează să prezentăm candidatul aspra căruia am convenit, ca ulterior să stabilim data alegerilor", a spus liderul PLDM, Vlad Filat.
"Stabilirea unei date fixe într-o perspectivă nu atât de îndepărtată este un foarte puternic moment de autoorganizare. El ne obligă să nu tergiversăm acest protest. Stau pe poziţia că procesul dat nu trebuie să fie întins", este de părere liderul democraţilor, Marian Lupu.
De cealaltă parte, liberalii spun că nu vor participa la stabilirea datei alegerilor.
"Noi nu votăm, nu-i candidatul. Cel mai simplu e să numeşti data. Ce este mai important, candidatul sau data. Dacă fără liberali poftim, dar cu votul liberalilor nu", a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu.