Deputaţii au dat în mintea copiilor şi s-au certat de la microfoane. "Muşuc l-a ascuns în sân, iar Zagorodnîi a scos cablul" VIDEO
S-au certat şi astăzi, doar că de această dată, nu au putut împărţi microfoanele. Deşi au trecut de vârsta copilăriei, parlamentarii s-au luat la harţă în încercarea de a vorbi primii la microfoanele din sală. Unii deputaţi comunişti au ajuns chiar să dezasambleze aparatele. Astfel, ei au încercat să-i împiedice pe liberali să pună întrebări preşedintelui CCA, care era audiat pe marginea asigurării libertăţii de exprimare.
"Ia uitaţi-vă la ce au purces comuniştii. Au deşurubat microfonul. Ia uitaţi-vă la Muşuc, până la întrerupere l-a pus în sân şi îl ţine şi acum. Ţi-au amorţit şi mâinile", a declarat deputatul Pl, Gheorghe Brega.
"Eu aş ruga foarte mult. Haideţi să avem un comportament normal, omenesc, civilizat. Microfoanele ce au cu toată treaba asta?", a spus preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
Gheorghe Brega a încercat să pună microfonul la loc, iar un deputat PCRM a încercat să-l ia. Ulterior a urmat o probă de sunet. Marian Lupu a întrebat dacă funcţionează microfonul numărul cinci, la care a primit un răspuns afirmativ din partea lui Brega.
"O replică lui domnul Brega. Obrăznicia lui personală a dus la faptul că a ieşit cu microfonul şi l-a arătat. Asta este comportamentul, faţa şi realitatea PL", a declarat deputatul PCRM, Anatolie Zagorodnîi.
"Nici hotare nu are minciuna şi potlogăriile pe care le fac comuniştii. Au dezmembrat acest microfon şi încearcă să mă învinuiască pe mine, asta rămâne pe sovistea lor", a conchis Brega.