Deputaţii au găsit bani pentru indexarea pensiilor. Cu cât vor primi mai mult pensionarii
Deputaţii au găsit banii necasari pentru indexarea pensiilor. Cel puţin aşa afirmă ministrul în exerciţiu al Economiei, Valeriu Lazăr. Astfel, începând cu 1 aprilie, pensiile vor fi majorate cu 6,75 la sută, aşa cum era preconizat anterior. Declaraţiile au fost făcute la emisiunea Fabrika.
"Pensiile vor fi indexate în baza legii deja în vigoare şi în baza hotărârii de Guvern, care a fost trimisă. Procentul de indexare va fi 6,75, adică este un lucru împlinit. Chiar astăzi s-au găsit soluţiile, în limita banilor disponibili, cele 400 şi ceva de milioane de lei care au apărut", a menţionat Valeriu Lazăr.
Totodată, oficialul susţine că doar un Guvern funcţional ar putea soluţiona problemele ce ţin de ralaţiile cu FMI. "Nu există o altă soluţie primă de a finaliza acest program, 2, de a iniţia discuţiile pentru un viitor program, atât timp cât nu avem un Guvern funcţional. De aceea, soluţia ne va veni din zona politicului", a declarat acesta.
Potrivit ministrului în exerciţiu al Economiei, credibilitatea ţării noastre poate fi afectată. "Eu zic că noi trebuia să avem puţintică răbdare, să avem corectitudinea necesară. R. Moldova are nevoie de credibilitate. Este valabil şi pentru instituţii, şi pentru investitorii privaţi. Credibilitatea costă scump, ea poate fi pierdută foarte repede. Nu aş fi vrut ca munca noastră comună de 3 ani de zile să aibă un final trist", a punctat Lazăr.
Anterior, Valeriu Lazăr a declarat că Moldova are toate şansele să nu primească cele 70 de milione de dolari din partea Fondului Monetar Internaţional, prevăzute în ultima tranşă a acordului. Şi asta pentru că ţara noastră nu şi-a îndeplinit toate angajamentele asumate.