Deputaţii au votat: În Moldova va fi creată o Agenţie pentru asigurarea calităţii învăţământului
În Moldova va fi creată o Agenţie Naţională de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Profesional. Proiectul de lege a fost aprobat în a doua lectură la şedinţa de astăzi a Parlamentului. Pentru au votat 59 de deputaţi.
Noua instituţie va avea un Consiliu de conducere, format din 15 membri. Aceştia vor fi aleşi prin concurs la care vor participa şi experţi internaţionali. Mandatul membrilor Consiliului va fi de patru ani, după care vor fi aleşi alţi membri.
"Vă mulţumesc că la acest proiect s-a lucrat serios şi profesionist. Am avut întâlniri cu mediul universitar. Am discutat pentru a nu exista dubii privind acest proiect", a declarat deputatul PL Corina Fusu.
Potrivit Minisetrului Educaţiei, această agenţie este necesară pentru că în Moldova de cinci ani nu există o instituţie care să aprecieze calitatea programelor educaţionale şi să acrediteze instituţiile de învăţământ. Astfel, 20 de universităţi din ţară, dintre cele 34 existente, activează fără acreditare naţională didactică. Asta pentru că nu există o structură care să evalueze calitatea studiilor şi a programelor instituţiilor de învăţământ superior.
Pentru anul 2014, în Bugetul de stat au fost prevăzute două milioane de lei pentru crearea instituţiei.