Deputaţii din AIE se vor reuni astăzi la prima şedinţă după Paşte
Deputaţii din Alianţa pentru Integrare Europeană se vor reuni astăzi la prima şedinţă după sărbătorile de Paşti. Vor fi discutate proiectele de legi care urmează a fi incluse în ordinea de zi a sesiunii plenare a Parlamentului.
Şedinţa va avea loc pe fundalul divergenţilor din cadrul Alianţei, legate de campania electorală. Fracţiunea PLDM va fi reprezentată de către noul preşedinte, Valeriu Streleţ. Acesta l-a înlocuit pe Mihai Godea, care a părăsit formaţiunea după ce a decis sa candideze independent la funcţia de primar al Capitalei.
Se va discuta şi despre mai multe proiecte de legi, asupra cărora insistă liberalii, printre care şi proiectul de modificare a Legii privind regimul vamal pentru maşinile cu numere de înmatriculare străine. Astăzi, în cadrul şedinţei Biroului Permanent al Parlamentului va fi aprobată şi ordinea de zi a sesiunii plenare a Legislativului.