Deputaţii din Găgăuzia nu au stabilit nici astăzi data alegerilor pentru Legislativul local
Deputaţii Adunării Populare a Găgăuziei nu au reuşit să stabilească astăzi data următoarelor alegeri pentru Legislativul local. Şi asta din cauza că susţinătorii şi adversarii başcanului Mihail Formuzal nu au ajuns la o înţelegere în această privinţă.
Preşedintele Adunării Populare, Ana Harlamenco, intenţionează să convoace o nouă şedinţă sâmbătă. Unii deputaţi, ca şi executivul de la Comrat, consideră că acest lucru este ilegal. Ei intenţionează să se întrunească într-o şedinţă vineri.
"Deputaţilor li s-a propus ca pe parcursul acestor două zile să se întâlnească cu alegătorii, sa studieze situaţia şi să prezinte la secretariat cereri din partea alegătorilor de acordare a ajutorului material. Foarte mulţi deputaţi şi eu inclusiv, îmi exprim aceste temeri, că odată anunţată data alegerilor, deputaţii care îl susţin pe Formuzal, pur şi simplu nu vor mai veni la şedinţe", a declarat preşedintele Adunării Parlamentare a Găgăuziei, Ana Harlamenko.
"Din 22 iulie scădem 65 de zile şi obţinem ziua de vineri, ziua limită. Deaceea, daca ea presupune că va convoca sâmbătă şedinţa, atunci va încălca legislaţia. Majoritatea deputaţilor înţeleg ca dacă vor încălca legea atât de impertinent, aceast lucru le va afecta negativ imaginea în cazul noilor alegeri. Deaceea, ei vor fi nevoiţi să adopte această decizie nu mai târziu de ziua de vineri", a conchis prim-viceguvernatorul Găgăuziei, Valeri Ianioglo
Mandatul deputaţilor Adunării Populare a Găgăuziei a expirat pe 23 aprilie, iar alegerile trebuie să aibă loc în termen de trei luni de la această dată. Deputaţii găgăuzi sunt aleşi în circumscripţii unonominale.