Deputaţii în deplasări: Care au fost destinaţiile preferate şi cine a cheltuit cei mai mulţi bani
Deputaţii moldoveni, dar şi angajaţii Aparatului Parlamentului, s-au aflat, anul trecut, peste 550 de zile în deplasări de serviciu în străinătate. Ca şi în 2011, destinaţia principală a fost Franţa. În această ţară, parlamentarii au efectuat 22 de călătorii din totalul celor 110 deplasări peste hotare.
După Franţa, locurile unde au mers cel mai des deputaţii sunt Germania, Rusia, dar şi capitala Belgiei, Bruxelles, unde au participat la diferite întruniri şi şedinţe oficiale. La fel, anul trecut, legislatorii au efectuat câte patru deplasări în Georgia, Statele Unite şi Ucraina.
Printre lideri la capitolul călătorii în interes de serviciu se numără membrul Comisiei pentru politică externă, liberal-democratul Valeriu Ghileţchi. Potrivit datelor oficiale de pe site-ul Parlamentului, legislatorul s-a aflat în vizite de lucru şi oficiale peste două luni. Ghileţchi este urmat de vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici, de preşedintele Comisiei pentru politică externă Igor Corman, dar şi de alţi doi deputaţi – Stella Jantuan şi Ana Guţu.
În 2012, consultanţii, asistenţii deputaţilor şi şefii de secţii au avut 17 călătorii peste hotare sau 85 de zile în afara ţării. Anul trecut, 2,9 milioane de lei s-au oferit din bugetul Parlamentului pentru deplasări. Chiar dacă s-a aflat în străinătate mai puţine zile, 38 la număr, cel mai mult a cheltuit pentru călătoriile în străinătate preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. Este vorba despre 233 de mii de lei. Lupu este urmat, cu 192 de mii de lei, de vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici