Deputaţii, îngrijoraţi de problemele dentare ale copiilor moldoveni. Vor să-i trateze pe minori pe banii statului
Copiii de până la 12 ani ar putea beneficia de asistenţă medicală stomatologică deplină gratuită. O iniţiativă în acest sens a fost votată în prima lectură în şedinţa de astăzi a Parlamentului.
"Sănătatea este unul din drepturile copiilor. Este o condiţie necesară pentru progresul societăţii, astfel fiind importantă executarea obligaţiei de a le asigura sănătatea copiilor. Îmbunătăţirea sănătăţii copiilor constituie un obiectiv prioritar atât la nivel internaţional, cât şi naţional", a declarat vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici.
Deputatul PLDM Maria Nasu a menţionat că toţi copiii au dreptul la ajutor şi ocrotire din partea statului. "Fortificarea sănătăţii copiilor este prioritară. Productivitatea economică este determinată de starea sănătăţii cetăţenilor. În urma studiilor de caz, s-a constatat că afecţiunile dentare reprezintă un pericol pentru sănătatea copiilor", a punctat parlamentarul.
În document se mai menţionează că unul dintre angajamentele statului este promovarea măsurilor necesare pentru ca toţi copiii să se bucure de cea mai bună stare de sănătate, să beneficieze de servicii medicale şi de recuperare necesară pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.
Pentru ca acest proiect să fie aplicat în parctică deputaţii trebuie să îl aprobe în lectura a doua.