Deputaţii îşi încheie sesiunea de toamnă-iarnă. Ultimele şedinţe plenare vor avea loc săptămâna viitoare
Săptămâna viitoare, Parlamentul va avea ultimele şedinţe plenare din sesiunea toamnă-iarnă, după care deputaţii vor pleca în vacanţă. Până atunci, aleşii poporului vor trebui să voteze aproximativ 40 de proiecte de legi. Printre acestea sunt bugetul de stat, bugetele asigurărilor sociale şi medicale, dar şi politica bugetar-fiscală.
Deputaţii urmează să aibă şedinţe luni şi marţi. "Avem Bugetul social, aşa numitele asigurări medicale. Să nu uităm şi de proiectele legate de pachetul anticorupţie, să nu uităm de tratate internaţionale", a declarat vicepreşedintele Parlamentului Andrian Candu.
Şedinţa festivă ar putea avea loc în sediul renovat al Parlamentului. "Sperăm, aşa planificăm, dar totul depinde de antreprenorul care trebuie să ne prezinte lucrările finale a acestei zile", a precizat vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici.
Parlamentarii se vor afla în vacanţă până în luna februarie.
Politică
- Deputaţii se întrunesc astăzi în prima şedinţă a Parlamentului din sesiunea toamnă-iarnă
- START pentru sesiunea toamnă-iarnă a Parlamentului. Corman: Lumea aşteaptă mai puţin spectacol şi mai multă treabă
- FOTO REPORT: Unii îngânduraţi, alţii cu zâmbetul până la urechi. IATĂ cum a trecut prima şedinţă a deputaţilor