Deputaţii PAS nu au decis încă dacă susţin moţiunea de cenzură propusă de Platforma DA
Deputaţii PAS nu se grăbesc să susţină demersul colegilor de la Platforma DA care au pregătit o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu. Vicepreşedintele PAS, Sergiu Litvinenco, a spus că o decizie în acest sens urmează să fie luată după şedinţa Consiliului Naţional Politic, de sâmbătă. Asta deşi la prânz Dan Perciun a declarat pentru PUBLIKA TV că subiectul trebuia să fie discutat la întrunirea Biroului Permanent din această seară.
"În primul rând noi ne dorim ca moţiunea de cenzură să aibă o finalitate – demiterea guvernului Chicu. În al doilea rând, trebuie să avem siguranța că există voturi să înlocuim Guvernul lui Dodon cu unul puternic, în care oamenii să creadă. Decizia de semnare a unei moțiuni de cenzură se va lua, în mod statutar, la Consiliul Național Politic al PAS, care va avea loc în această sâmbătă.", a declarat Sergiu Litvinenco.
Anterior, atât deputații fracțiunii Platforma DA, cât și cei de la PAS au criticat activitatea cabinetului de miniștri, care potrivit lor, nu face față crizei, provocate de COVID-19, dar și promovează o politică externă greșită, care duce la izolare țării noastre pe plan internațional. Aceste acuzații au fost respinse de nenumărate ori de reprezentanții Executivului.
Pentru demiterea Guvernului prin moțiune de cenzură sunt necesare 51 de voturi pentru.
Citeşte şi: Platforma DA şi PAS pregătesc o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu