Deputații Platformei DA au depus peste 30 de amendamente privind politica bugetar-fiscală
Deputații Platformei DA au depus peste 30 de amendamente privind politica bugetar-fiscală pentru 2021, votată săptămâna trecută în prima lectură în Parlament. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă a fracțiunii.
"De joi până azi toată echipa a fost concentrată pe problemele politice-fiscale. Venim să prezentăm o mică sinteză ale amendamentelor. Am depus peste 30 de amendamente. Această politică fiscală conceptual este anti-diasporă, anti-agricolă, anti-business, anti-autorități publice locale, anti-persoane cu dizabilități și anti-persoanelor care dețin bani în băncile din Moldova. N-am văzut demult ca prin-un act să fie atinse atâtea pături sociale cu venituri mici și mijlocii. Este politica pro scheme, abuzuri și scumpiri. Este o politică dezastruoasă, nocivă și Platforma DA prin amedamentele sale, dacă vor fi acceptate, vom schimba conceptul acestei politici fiscale", a declarat liderul fracțiunii, Alexandru Slusari.
Astfel, printre amendamentele propuse sunt excluderea anulării scutirii soțului/soției la impozitul pe venit, anularea unor prevederi ce nu vor permite transferuri mai mari de 100 de mii de lei între persoane fizice, amendamente ce țin de taxe pe valoarea fiscală adăugată în agricultură și care vin să sprijine bussinessul mic și mijlociu.
Potrivit lui Slusari, cea mai bună soluție ar fi anularea votului și examinarea tuturor documentelor ce țin de politica bugetar-fiscală în Parlament. În caz contrar, deputații amenință le vor ataca la Curtea Constituțională.
"Cred că trebuie de revenit la normalitate și și de examinat doate documentele în Parlament, în atmosferă calmă, liniștită. De altfel, noi vom fi nevoiți să ne adresăm la Curtea Constituțională dacă politica fiscală va fi aprobată în lectura finală, întrucât nu putem să permitem ca să facem un precedent periculos. Aici facem un îndemn către majoritate, ca mai repede să înțeleagă că au dat în bară și să revină la normalitate", a declarat Alexandru Slusari.
Amintim că proiectele privind politica fiscală şi vamală şi bugetele pentru 2021 au fost votate în prima lectură. Acestea au susținute cu un vot majoritar de către deputați în cadrul ședinței de săptămâna trecută a Parlamentului.